Înflorire

Mă uit la chipul tău ca o narcisă
De alb, și cu sclipiri de peruzea
În ochi, căci dragostea promisă
Te face să-nflorești iubita mea.

Și te iubesc cum n-ai mai fost iubită,
Iar ăsta este numai începutul
Unei idile, – floare prea-nflorită,
Ce se transformă să-și arate fructul

Un fruct al dragostei curate
Ce arzătoare se consumă
Pentru a reînvia când poate –
Vom salvgarda orice cutumă

Și vom fi unici toată viața,
Nonconformiști și voluntari
Cum înflorind și-arată fața
În flori mai  mici, esențe tari.

Cât vă mai rabdă...?

Cât vă mai rabdă azi pământul, hapsâni cu inima de piatră?
Țării îi pregătiți mormântul, căci nu iubiți a noastră vatră!
Ați pus tot statul la mezat: petrol, și gaze, și uzine,
Și băncile-ați devalizat, ca să vă meargă vouă bine!

Din tot ce-a fost cândva de preț - învățământ și sănătate,
Tratate astăzi cu dispreț, plecat-au în străinătate
Și medicii și studențimea dau azi tributul băjeniei,
Tratând și-mbogățind Apusul în detrimentul României!

Și-n parlament dorm șobolanii, ce rod bugetul sforăind
În largi fotolii, căci dumanii se fac că lucră legiuind,
Dar scot doar legi avantajoase pentru penali și mafioți;
Votează sinecure grase și alocații mari la hoți

Căci nu se știe ca pământul când vor ajunge-n pușcărie,
Și-și pregătesc așezământul s-aibă confort și veselie!
Pensionarii fac azi foamea, iar muncitorii doar o mint,
Noroc că s-a-ncălzit  și vremea, iar gerul, boala n-o mai simt!

Străbunii în mormânt se-nchină când voi pământul ni-l vindeți,
Căci sângele și-au dat în tină și mulți au fost scurtați de vieți –
Voi, scârnăvii ce nu vă spală nici apele din Marea Neagră
Ați fi în stare pentru-o țoală să vindeți garderoba-ntreagă!

Dar nu-i trecută astăzi vremea când veți plăti întreg veninul,
Cu care-ați otrăvit voi lumea, iar pentru noi sfârși-va chinul –
Un Țepeș trebuie s-apară dintre vlăstarii neamului,
Și să transfere Parlamentul în centrul Bărăganului!

De când e lumea,...cuvântul!

De când e lumea și pământul, esențial a fost cuvântul –
Chiar dacă-i scris sau recitat, pe scenă, sau înregistrat
Cu siguranță el clădește și inima o simți cum crește –
Efluviu cald de-nțelepciune, de la acel care îl spune.

De când e lumea pe pământ, cuvântul dat ca jurământ
A fost păstrat și respectat de omul drept, adevărat,
Iar cel ce-aruncă vorbe-n vânt, fără să țină-al său cuvânt
Cu greu găsește loc sub soare, doar în palat sau închisoare.

De când e lumea bună, rea, cu toți găsim un loc în ea,
Milionari ori cerșetori, cuvântului suntem datori –
El ne ridică și coboară, prin el ajung atâți să moară,
Deci fiți atenți, nu abuzați, atunci când îl utilizați!

Când lumea...

Când lumea deveni-va dreaptă -
(Și-asta va fi la Sfântu-Așteaptă!)
Toți vor avea un rost mai bun
Chiar dacă stau într-un cătun.

Când lumea deveni-va bună -
(Și-asta-i așa un fel de glumă!)
În plopi vor crește doar fripturi,
Pentru pârdalnicele guri.

Când lumea deveni-va rai -
(Și n-o să fie-n luna mai!)
Toți răii deveni-vor buni
Și nu vor mai ”sufla-n cărbuni”.

Când lumea nu ne mai încape -
(Și-n Lună vor acum să sape!)
Suntem mai singuri, în mulțime,
Și-nguști de prea multă lățime.

Când lumea fi-va în sfârșit,
Cum n-o simțim și ne-am dorit,
Cu certitudine dormim
Și nu am vrea să ne trezim!

Aș vrea...

Aș vrea să  fiu iară copilul naiv,
Să râd, să mă bucur chiar fără motiv;
Prin crâng să mă plimb cu prietenii mei
Ciuperci să culegem și vrej de hamei,

Apoi către casă să mergem voioși
Cântând și-alergându-ne gălăgioși,
În prag să ne-aștepte bunicii din nou,
Iar zâmbetul lor – al iubirii ecou

În suflet pătrundă - căldură, lumină,
Iubirea s-o simt, ce-a plecat să revină
Din cerul albastru în care-au urcat,
Să vină acasă, să mă simt împăcat.

Dar viața e crudă, cu legi neclintite,
Iar căile Domnului sunt  ocolite –
Copilul de ieri are tâmple-argintii,
Copii ce la rându-le au dânșii copii;

Bunicii-au rămas doar în poze-nvechite,
Părinții - bătrâni cu puteri drămuite,
Așteaptă-n tăcere un semn de la noi –
Copii și nepoți, strănepoți, câte doi

I-ajutăm să-și târască chinuit bătrânețea,
Căci și ei ne-au purtat când aveau tinerețea
Și gândesc: Iar copil, de-aș putea să mai fiu,
Le-aș da viața mea, ca să moară târziu.

De fapt...

De fapt, a fost un fapt banal –
Ne-am fost ciocnit pe stradă neatenți,
Tu emotivă, iară eu egal,
Ne-am tot scuzat și-am devenit absenți
 
La tot ce se întâmplă împrejur,
N-am mai văzut, când timpul trece,
Și-acuma liniștit pot ca să jur,
Că dragostea înfiripată n-o să sece

Și-aștept cu nerăbdare clipa
Când am să te revăd – parcă-s timid,
Iar tu ești pentru mine tipa
Ce-mi dă fiorul și devin instant livid.

De fapt, a fost menit să fie –
Sunt fericit – știu, am mai spus-o,
Iubirea ta e-o simfonie
Și nici măcar n-am presupus-o,

Dar ea s-a dovedit s-apară,
Nimic sub soare nu-i întâmplător,
Ciocnirea noastră într-o doară
A fost de sorți decisă uimitor!

Mă uit în ochii tăi ca cerul,
Privirea blândă-mi dă atât alean
Să descifrez pe loc misterul
Iubirii tale care crește an de an!

Iubește-mă...

Iubește-mă cum plaja-adoră marea,
Scăldată de tumultu-i neîncetat,
Să-mi fii cum e-n bucate sarea,
Sărutul tău să fie binecuvântat.

Iubește-mă așa cum știi s-o faci,
Statornic precum stânca de bazalt –
După sărutul dat, te rog să taci,
Căci sentimentul e mult prea înalt

Să-l poți descrie în cuvânt rostit,
Poate condeiul ar putea să spună
În versul scris, frumos meșteșugit,
Iubirea-aceasta ce ne ține împreună.

Și dac-ar fi cândva să dispărem,
Din noi, vreunul-n colț de paradis,
Vom aștepta chiar dac-o să părem
Însingurați, pe celălalt, și-n vis,

Iar zi de zi cât timp ne va fi dat,
Până la revederea așteptată,
Iubește-mă, cu-n suflet invadat
De amintiri și dragostea curată!

Apariție editorială

     
Dragi prieteni, am plăcerea să vă anunț o nouă apariție editorială, al doilea volum de versuri al meu, ”Periplu politic și nu numai”, Apărut sub egida Editurii ”Izvorul Cuvântului”. Volumul cuprinde pamflete, parodii, articole și eseuri, având peste 170 de pagini. Doritorii pot cere relații la mobil: 0729965207 sau e-mail: preda.nelu2@yahoo.com


Apariție editorială - Nelu Preda - ”Poeme pentru tine”

   Dragi prieteni, am plăcerea să vă anunț apariția primului meu volum de versuri ”Poeme pentru tine”, sub egida Editurii ”Izvorul cuvântului”. Doritorii îl pot procura prin comandă la  mobil: 0729965207 sau la adresa de e-mail preda.nelu2@yahoo.com. Lectură plăcută!







Timp nebun...

Timp nebun, unde zbori așa iute cu mine
Laolaltă prin vremuri și simțiri reci, străine?
Stai ușor, domolește-ți curgerea cea nebună,
Lasă-mi timp să mai merg cu iubita de mână;

Fii blajin, dă-mi răgaz să mai scriu un poem,
Despre-a noastră plimbare, de-al iubirii blestem
Ce răceala  absurdă a adus între noi
Și în suflet durere ne-a turnat – suntem goi.

Am ajuns doi străini – cât de mult ne-am iubit!
Timp nebun, numai tu soarta ne-ai urgisit
Și din trupul ce-am fost – astăzi doi singurateci,
Despărțiți, suferim precum caii zănateci

Ce-au scăpat dintr-un țarc – al iubirii ocol,
Și se-nvârt lângă dânsul făr’ să aibă potol;
Libertatea e grea fără gram de iubire...
Timp nebun, poți să-mi legi dreptul la fericire!

Adu-mi draga-napoi, cu iubirea ei caldă,
Să mă-mbăt de amor care sufletu-mi scaldă –
Să fim iar amândoi doar un cuget și-un trup
Simțământul iubirii să-mi dea har să erup!

Mi-e inima...

Mi-e inima cuprinsă de amoc,
Să bată-n liniște nu vrea de loc –
Dar o tratez constant cu poezie,
Iar liniștea-i adâncă și târzie.

Mi-e inima cuprinsă de tristețe,
Și mă gândesc ades la tinerețe
Când colindam fără vreo apăsare –
Acum nu-i mădular care nu doare.

Noroc, fiindcă versul îmi alină
Durerea; ziua mi-este lină
Și pot cu-atâta vis și fantezie
Să evadez total în poezie.

Mi-e inima cuprinsă de amoc
Dar pot să spun că este un noroc,
Fiindcă toată frământarea sa,
Îmi dă idei și iată pot pansa

A sufletelor aspră, grea robie,
Cu evadarea într-o poezie
Care să facă cugetul ușor
Și după asta simt c-aproape zbor!

Să vină primăvara...

Să vină primăvara, răsară ghiocei!
M-am săturat de ger și recea promoroacă,
De vifor și ninsoare cum e de obicei
În iarna mohorâtă și rece și posacă.

Să vină primăvara, mai iute cu alai
De păsări călătoare în crânguri ciripind,
Cu crudul verde-al ierbii ce-o apărea pe plai
Și cuiburile pline de rațele clocind.

Să vină primăvara, cu soare strălucind
Și parcurile pline de-ndrăgostiți la braț,
Cu ziua mult mai lungă și ore răsucind,
În orologiul vieții tot timpul să-l înhaț.

Să vină primăvara, acum, nu mai târziu,
Căci nu mai am răbdare cu iarna asta surdă –
Vorbesc și-i spun atâtea din toate ce le știu,
Doar, doar, s-o îndura să plece cu-a ei ciurdă.

Să vină primăvara, îi dau un ultimatum
Acestei ierni urâte ce nu vrea să mai plece,
Și o blestem să-i sece puterile, și-acum,
Plecând să ne-ocolească, să nu mai fie rece!

”În trupul nopții am băut un litru” - parodie după ”Din trupul nopții mi-am desprins sărutul” de Camelia Ardelean

DIN TRUPUL NOPŢII MI-AM DESPRINS SĂRUTUL      ÎN TRUPUL NOPȚII AM BĂUT UN LITRU
de Camelia Ardelean                                                        de Nelu Preda

Din trupul nopții mi-am desprins sărutul                           Pe buza sticlei am depus sărutul,
Cu gust de alge și de meteori,                                        M-a zguduit un gust de meteori,
Mi-s ochii tăi nemărginiți avutul,                                      Gândind: ”Ca prostul mi-am tocat avutul!”     
Cu-amurgul de sub pleoape mă-nfiori.                              Tu vrei să divorțezi și mă-nfiori!

Pe buze reci de ploi și așteptare,                                    Și beau în clipele de așteptare,
Mi-e șoapta haina-n care te îmbrac,                                Matol, oftând, cu greu mă mai îmbrac,
Un roi de frunze întomnarea are,                                     Răceală multă întomnarea are,
Tu mi-ești tulpină sau îmi ești copac.                              Cu sticla-n mână, reazem un copac.

Oriunde mergi, mi-e zborul mai aproape                           Și-un litru de trăscău mi-e mai aproape     
De trupul tău și de necunoscut,                                      De inimă și în necunoscut,
Sub adieri, livezile ne-ngroape                                        Cu sticla-n mână-aș vrea să ne îngroape
În visul lor cu-aromă de vermut!                                      Sau cu o damigeană de vermut.

Din trupul nopții mi-am desprins palatul                           Și rege de-aș fi fost, mi-aș da palatul,
Cu fulgi de stele-n loc de cărămizi,                                 Cu mobilă, cu tot cu cărămizi,
Ți-s Cosânzeană, tu îmi ești păcatul –                            Un litru să mai beau, ăsta-i păcatul
Doi exilați de dragoste avizi...                                        De care cei ce bem suntem avizi...

Secolul XXI

Trăim un secol de contraste cum n-au mai fost, dar poate-or fi
În viitor, mai mari și poate, nu vom mai ști ce-i libertatea –
Sfârșit-au dictatori feroce, precum a fost și Ghadafi,
Dar libertate tot n-avem, căci ni-i călcată demnitatea.

Abundă azi tehnologia în tot ce vrei și nu te-aștepți,
Dar exigențele sunt multe și tot mai mult de cheltuit –
Lucra odinioară tata, care trecut-a printre drepți,
Și-ntreținea familia – azi, toți lucrăm și-a trebuit

În câmpul muncii cum se spune – tribut de muncă și efort,
Să dăm întreaga națiune pentru câțiva mai hrăpăreți,
Ce-au locuit în a lor țară până mai ieri afară-n cort
Și au găsit aici belșugul pentru cei hoți și ziși ”isteți”!

Oligarhia financiară ne stoarce cu dobânzi veroase,
În restul lumii, modice, la noi sunt duble, chiar triplate –
Economia o sufocă prin speculă și mari foloase
Dar ne vorbesc neaveniții doar de profit și libertate!

Când sonde au ajuns pe Marte ca un triumf pur tehnologic,
În Apuseni n-avem curent, mai scriu copiii la opaiț -
I-aș întreba pe potentați cu a lor gușă: ”Asta-i logic?,
Mai faceți mult la lemne frecții ca să le dați apoi cu baiț?”

Un secol cu așa contraste nu a mai fost, dar îl trăim,
Obezi sunt unii, subnutriții tot intră-n oastea celor drepți –
Dar dac-ar exista voință efortu-ar fi total infim
Să îi hrănim pe toți ca frații, dar la bogați, ce să aștepți!?

E iarnă-n munți...

E iarnă-n munți, s-au pus troiene, pe piscuri, văi și pe poteci,
Cad fulgi pufoși și cad alene, pe cetinile de brazi reci.
E iarnă-n munți și lopătarii își scutur' coarnele de stânci,
Iar urșii hibernează-alene în scorburile lor adânci.

Ies lupi-n haită să vâneze câte un cerb mai slăbănog,
Iar căprioarele mănâncă otava moale prinsă-n stog
De vânători și pădurarii ce au în grijă tot vânatul
În iarna asta; primăvara, o să le-mpuște. Al lor păcatul!

Pe drumurile din pădure, trec sănii șir, trase de cai,
Pline de strigăte voioase din piepturi prinse în alai,
Cu zurgălăi prinși la zăbală și cușme dacice pe cap,
Și chiote pe care munții cât sunt de mari nu le încap.

Pe pârtii se întrec schiorii în pluguri și în cristiane,
Iar cozile la teleschiuri dau încasări de milioane.
Miros de vin cu scorțișoară și țuică fiartă cu piper –
Iar faptul că sunt la dietă, mă face-aproape să disper!

E iarnă-n munți ca o poveste de pe tărâmul fermecat,
Aș sta mai mult, dar timpul liber îmi e de slujbă ferecat –
Mă-ntorc spre urbe cu tristețe – ce-a fost frumos s-a terminat,
Însă în suflet port amprenta sejurului de neuitat! 

”Port un sicriu pe umeri...” - parodie după ”Port crivățul pe umeri...” de Camelia Ardelean

Port crivățul pe umeri...               Port un sicriu pe umeri...
de Camelia Ardelean                                                          de Nelu Preda

Port crivățul pe umeri cu mimică de Crist,                              Port un sicriu pe umeri de parcă aș fi Crist  
Mi-e rugul prea fierbinte, golgota mi-e hidoasă,                   E slujba prea bănoasă, chiar dacă e hidoasă,
Gonită prin ruine, la ropote asist,                                              Și turmentat adesea la-ngropăciuni asist,
Cu luna de sub gene cuprinsă de angoasă.                              Iar la pomeni mănânc, fără de vreo angoasă.

Prin site ancestrale mai scapără-un amurg,                            În cimitir stau ziua, din zori până-n amurg,
Cu degete de smoală îmi sperie lumina,                                   Săpând și bând rachie cam cât ține lumina,
Din stropi de orizonturi, cuvinte mi se scurg,                         Și-n disperarea mare, chiar sticlele le scurg,
Cum pinul de pe creste își deapănă rășina.                              Culeg apoi licoarea, ca un gitan rășina.

Adastă, sub ispite, nămeții de tăceri,                                         Acolo-ntre morminte, se depănă tăceri,
Silabele-s obuze pătrunse de tenebre                                          Sughițul de beție pătrunde-ntre tenebre
(Ostatic în poeme, la glorie mai speri,                                       Cuprins de bahic val, la un bacșiș mai speri,
Pășind, cu-nchipuirea, pe-un cer cu false zebre.).                  Precum visează leul, cu burta plină, zebre.

Port crivățul pe umeri, o haină mult prea largă,                     Port un sicriu pe umeri și poarta nu e largă,
Cu frigul drept cămașă, înaintez spre stele,                              Mă chinui să o trec - am în priviri doar stele
Transport domol Olimpul și rugile-mi pe targă,                     Verzi, mari și sclipitoare, dar trebuie o targă
Am unică podoabă doar visurile mele...                                     S-o duc pân la mormânt cu visurile mele...

Din răsărit...

Din răsărit de soare de te-ai naște,
N-ai fi la chip așa strălucitoare
Cum ești, și iată că ușor mă paște,
Iubirea ce o simt năucitoare

Și nu e chip să scap din a sa vrajă –
Iubirea pentru tine-i complicată,
Din ce în ce întinde a sa mreajă
Și-o simt mai dulce și mai delicată.

Și te iubesc cum n-am iubit vreodată,
Da, te iubesc cu drag și disperare –
Ești pentru mine cea mai dulce fată,
Gingașă și suavă ca și-o floare.

Din răsărit de soare de te-ai naște,
N-ai fi frumoasă precum ești acum –
Și sigur niciodată n-aș cunoaște
Mireasma ta, iubito-al tău parfum.

Din răsărit de soare-i începutul
Iubirii noastre cald împărtășite,
Căci ne iubim acum, iară trecutul
Îngroapă reticențe răvășite.

Pas la pas...

Pas la pas, pășim în viață,
Drumul este presărat
Cu deșert dar și verdeață,
Binefaceri sau păcat.

Pas la pas, le ducem toate,
Cu iubire și efort –
Să le-nvingem, da, se poate;
Dragostea ne e resort.

Pas la pas, cu demnitate,
Și iubire noi pășim –
Chiar de-avem intimitate,
Toate le împărtășim

Cu prieteni buni, de-o viață,
Care nu ne-au părăsit,
La-ncercări făcut-au față
Și ne-au întovărășit.

Lor le mulțumim acum,
Că ne sunt aproape,
Pas la pas, pe-același drum,
Chiar de-s și hârtoape!

Ești o minune...

Ești o minune-n viața mea,
Ai apărut când nu speram –
Blândă, cu ochi de peruzea,
Mirat de tine eu eram,

Căci mi-ai părut de neatins,
Distinsă, demnă, sfidătoare –
Timiditatea mi-am învins –
Ți-am adresat o întrebare;

Am discutat și ne-am plăcut,
Sunt sigur, n-a fost întâmplare –
Destinul asta a făcut –
Aproape inima mă doare

De bucurie și-mplinire,
C-am reușit să te cunosc –
Mi-am dat acuma întâlnire
Cu tine și miroși a mosc.

Ești o minune, știi și tu,
Sunt fericit să te iubesc –
Și asta-mi umple sufletu’,
Ce pot să mai nădăjduiesc?!

Lințoliu

Peste suflet simt ca un lințoliu,
Se răsfiră frunzele în vânt –
Se depun ușor pe Capitoliu,
Singura scăpare-i în mormânt.

Toată viața este  o fantasmă,
Goi ne naștem, goi plecăm din ea –
Hai să punem de o cataplasmă,
S-o mai îndulcim cât s-o putea.

Peste suflet simt ca un lințoliu,
Nu-mi mai pasă, fie ce o vrea –
Doar Iisus mai are-n portofoliu
Drumul către izbăvirea mea.

Bate vântul...

Bate vântul tare-afară, inima mi-o înfioară,
Dar ușor se face seară, viforul se mai coboară –
Te aștept cu nerăbdare – ești frumoasă ca floare,
Și nu este o-ntâmplare – părul tău e ca o boare

Trupul svelt de balerină, pielea rumenă, velină,
Ochi rotunzi fără de vină – mă pătrund de mă leșină.
Te așezi în poala mea – ai parfum de micșunea,
La fereastră-i o perdea – te ascunzi pe după ea.

Vântul bate tare-afară, dragostea spre noi coboară,
Ne-nvăluie ca o sfară – cu miros de lăcrimioară.
Te iubesc și mă iubești, înger pentru mine ești –
Bate vântul ca-n povești, te-ai ascuns; mă păcălești?