Poeziile Mele - Nelu Preda

                   de Nelu Preda Toamna s-a retras grăbită de pe-ntinsul boreal Iar pădurea zgribulită e gătită ireal: Peruzele și ciubuce scânteiază rece-n soare Pe copacii care-așteaptă zilele de grea ninsoare. Și-ntr-o zi, pe negândite, a-nceput să fulguie Să aștearnă un brocart unde să se zbenguie Toți copii-înbujorați, fac la oameni de zăpadă, Trag de sănii cu de-a rândul, frigul nu par să îl vadă. Clinchete de clopoței se aud în sat pe uliți Însoțite de căței care latră asmuțiți, Sănii mici trase de cai printre albele troiene Și din coșuri de căsuțe ies fuioarele alene. Pe la streșini stau ”trofee” de la Ghiță cel defunct Care-a cunoscut cuțitul și nu a avut instinct Să își părăsească țarcul astfel viața să și-o cruțe: A ajuns cârnăți și șuncă afumate-n cămăruțe. Iz de cozonaci cu nucă și vin fiert cu scorțișoară Cetină de brad și pruncii care liniștit coboară Să ureze doar de bine la cinstiții gospodari, Care-i omenesc cu me

                       de Nelu Preda Cad fulgi de nea iubito din cerul ca marama Ne troienesc cu vise când ne ținem de mână Și ne plimbăm alene fără să ne dăm seama Că timpul a-nghețat și poate tot amână Unirea noastră care demult o așteptăm. Zăpada-acesta albă să ne pecetluiască Iubirea, mai profundă mereu s-o deșteptăm Când iarna va porni din nou să geruiască. Cad fulgi de nea iubito pe bradul de Crăciun Lumini sclipesc în el, verzi ca privirea ta Dea Domnul să avem un an cu mult mai bun Să fii mereu cu mine, să te pot săruta Iar când colindătorii ne vor ura de bine Cu mere și colaci să-i așteptăm în prag Un prunc să ne ureze în anul care vine, Iar noi să-i omenim cu vin fiert și mult drag. Cad fulgi de nea iubito, sunt albi ca pielea ta Care mă-ntreb, e-aevea sau e adevărată De n-ai fi ca văpaia, aș spune că ai sta Lințoliu peste pat, de frig  îmbujorată.

                    de Nelu Preda Ești vinovată că iubesc, că știu ce e iubirea Și totul a venit firesc, extazul, fericirea Mi le-ai adus fără să știi, însă irezistibil, Cu toate că eram copii și totu-i incredibil. Ești vinovată că privesc cu mult curaj în viață Privirile nu-mi mai feresc de cei ce dau povață Că suntem tineri și-i păcat să ne unim destinul, Însă eu țin neapărat să devenim doar unul. Ești vinovată pentru tot ce am pe-acest pământ, Iar să te pierd aș fi netot și-ți spun cu legământ Că va fi tot cum ne-am dorit în viața noastră nouă, Căci sentimentele-au sporit, chiar de mă rup în două Între trecut și viitor, prezentul mă animă Să-ți fiu iubit și ajutor cu dragostea-mi sublimă. Ești vinovată, sunt și eu la fel de vinovat Că ești a mea iubită iar eu al tău bărbat.

                  de Nelu Preda Din ascuțimea penei scrie stihuri Măiastre sau mai calpe uneori El sufletul l-așterne-n versuri Ce mângâie tacit ca niște flori. Cuvântu -l modelează-n noapte Neliniști și trăiri transfigurând Se-aud apoi ușor în șoapte Prin troznetul din sobă îngânând. Nu vrea nici glorie, nici faimă Vrea doar ca versul său să fie Cu înțeles, să aibă noimă Și-un dram din cea filozofie Folositoare-n ale vieții Nu doar cuvinte sunătoare Cotabile la cursul pieții Brizbrizuri nefolositoare. Să-i spuneți dacă-l întâlniți Că-i sunteți cititor fidel Iar versul mult i-l prețuiți Și sunt puțini cum este el. Va ști atunci că n-a muncit În van la versu-i frământat Ecoul fiind acel dorit Efortul binecuvântat.

                      de Nelu Preda Din mine-ai fost alcătuită, sau mai precis din coasta mea Tovarășă mi-ai fost sortită în lumea asta-atât de rea ; Îmi știi și bune dar și rele, fără de tine ce-aș mai scrie - Ar spune muzele și ele ca să mă las de poezie. Tu ești gingașă ca o floare dar ca un spin de trandafir Dac-ai simți a mea trădare, nu mă salvează sfântul mir Sau cine știe ce canoane, mătănii și-altele la fel, Însă poți fi ”de milioane” dacă mă simți că-ți sunt fidel. Iubită, mamă și soție pe toate știi să le-mpletești De parcă toate numai ție îți este dat să le-mplinești. Se spune că-ai fi mesagerul păcatului originar Dară eu văd numai misterul și te iubesc iară și iar. Ești marea binecuvântare din viața mea pe-acest pământ Chiar dacă dragoste mă doare o port cu mine în mormânt Și chiar și-atunci de printre stele voi coborî la tâmpla ta O, Eva visurilor mele, eu veșnic te voi aștepta!

            de Nelu Preda Îmbrățișarea iernii, hlamidă de cleștar Cuprinde toată firea și ne aduce-n dar Steluțe miliarde și ger năprasnic, rece Pe geamuri flori de gheață și ziua iute trece. Troiane de zăpadă s-au așternut afară, Pe derdeluș e coadă, copiii au dat sfară Că-n noapte vine Moșul, cu sania-i de vis Și-n ea sunt daruri multe făcute cu dichis. Iar bradul de Crăciun a fost împodobit Cu globuri și beteală, lumini cum n-am gândit... E-atâta veselie în casa noastră dragă; Ca să-l pândesc pe Moșul, voi sta o noapte-ntreagă! Îmbrățișarea iernii aduce bucurii, Pentru întreaga lume (mai mult pentru copii!) Bine-ai venit tu, iarnă, un an te-am așteptat Cu-atâtea sărbători ce sunt, de vis, de neuitat!

                de Nelu Preda Să te sărut, în fulg de nea m-am transformat în vis, Că ești sublimă, îmi spunea ceva din paradis, Apoi spuneai că mă iubești cum te iubesc și eu ; Era ceva ca din povești, ceva plăcut și greu. Plăcut ca dragostea dintâi ce n-are-asemănare Și greu ca focul ce întâi te pârjole și doare Căci n-ar fi fost nici o urgie decât să mă trezesc Iar lângă mine să nu fie trupu-ți dumnezeiesc. Sărutu-ți dulce l-am gustat cu patimă și dor Tu ai gemut căci ți-am mușcat din fraga buzelor. Și ne-am iubit cum numai noi putem să ne iubim Și îngerii doi câte doi ne-nvață să plutim În Eden, unde ne-am cazat pentru un mic sejur Apartamentu-i mobilat fără nici un cusur Numai deșteptătorul sună și iată mă trezesc Afară este lună, tu dormi, eu te iubesc.

           de Nelu Preda Astăzi e ziua ta iubite tată, Alți ani mereu sărbătoream; Acum e doar o zi îndurerată Cu candele aprinse lângă geam. E sfântul Nicolae și copiii Se bucură de darul ce-au primit - Noi pomenim și morții dar și viii Iar amintirea ta ne e zenit. Ai fost un tată blând și iubitor ; Ne-ai dat mereu curaj să izbândim, Viață ne-ai dat și mare ajutor Obstacolele să le depășim. Dar boala nemiloasă te-a răpus Când multe mai aveai de terminat, Și multe mai aveai de spus, Te-ai dus la ceruri și-i păcat. Icoana ta ne este vie pururi Și te vom pomeni din tată-n fiu Iar lacrimile ne curg astăzi râuri De ziua ta, cum numai fiii știu.

               de Nelu Preda Am pus o steluță-n brad, diamant strălucitor Între fulgii albi ce cad din perdeaua norilor. Și ți-am dedicat-o ție cu iubire și cu drag Viitoarea mea soție care mă privești din prag Cu atâta duioșie încât simt că mă topesc… Ce să-ți spun iubito ție – decât simplu ”te iubesc!” Știu, cuvintele-s sărace, faptele vor arăta Că iubirea mi-e tenace și se va împrospăta Chiar cu timpul ce va trece, noi vom fi mereu uniți Zilele le vom petrece luminoși și fericiți… Și de vor mai fi necazuri împreună vom răzbi Ca și marea cu talazuri care țărmu’-l  va izbi. Am pus o steluță-n brad, diamant strălucitor Între fulgii care cad din perdeaua norilor Ți-o dedic cu-a mea iubire și respect nețărmurit Să ai numai fericire și parte de-al tău iubit!

            de Nelu Preda             Cad frunze cum au mai căzut, E toamnă iar în emisferă, Peisajului ele conferă Tristețe cum n-am prevăzut. Pădurea-i ca din altă eră, Cu rămuriș întrevăzut, Cad frunze cum au mai căzut - E toamnă iar în emisferă Decât din urbe să mă mut La tropice, după căldură, Prefer o caldă băutură Și după-aceea un vermut Cad frunze cum au mai căzut. 

                            de Nelu Preda Of, țară, multe-ai mai răbdat în vremuri de restriște Străbunii toți te-au apărat, dușmanul să nu miște Nici granița, nici graiul sfânt să nu-l înstrăineze ; S-ar învârti toți în mormânt de ce-a fost să urmeze. Ai încăput pe rele mâini, samsari de neam și țară Cu inimi aspre ca de câini care te fac de-ocară. Pământul care-a supt aici tributul greu de sânge Este vândut la venetici, iar sufletul ne plânge. Și codrii i-ați vândut pe rând, chelit-ați munții toți Petrol și gaze, până când, cozi de topor netoți!? Ați dat și aur și argint,  și mine de cărbune În al minciunii labirint n-aveți dimensiune. Aveam cu toți un loc sub cer și câte un serviciu Ni le-ați vândut și azi ne cer străinii sacrificiu: Să le fim sclavi – ne-am părăsit copiii și soția Pentru un trai mai împlinit lăsarăm România. Ne pleacă tineri eminenți căci nu găsesc în țară Decât noian de oponenți cu pile mari și-ocară. Nici medi

             de Nelu Preda Tu înflorești când bruma vine, Culorile îți sunt divine, Petalele par limbi de viață - Bruma ce cade nu le-ngheață. Misterioasă, parfumată, Culoarea ta e sidefată, Tu înflorești când bruma vine Frumosul e ascuns în tine! Regina florilor târzie, Buchetul tău e-o simfonie, A toamnei scenă ruginie Te-aplaudă numai pe tine, Tu înflorești când bruma vine!

                      de Nelu Preda      Au ars în flăcări îngeri, tribut al nepăsării, Stârnind șuvoi de lacrimi, pe tot întinsul țării. Erau atât de tineri, frumoși, deștepți, cuminți, O, Doamne, cum n-auzi atâtea rugăminți? Păcatele le iartă la cei ce-ai luat la tine, La cei în suferință, ajută-le la bine. Au ars în flăcări îngeri, tribut al nepăsării, Ajută-ne tu Doamne să rezistăm durerii. Suntem cu toți acum alăturea de voi, Fără să o doriți, ați devenit eroi. Simbol al libertății, ați dărâmat pe marii Răspunzători – guvernul client al delăsării. Au ars în flăcări îngeri, tribut al nepăsării!

              de Nelu Preda E iarăși toamnă-n urbea noastră, Cad frunze ruginii pe-alee, Dar a-nflorit o azalee Spre fericirea mea și-a voastră. E-o toamnă lungă și călduță, Cum n-a mai fost în viața voastră, E iarăși toamnă-n urbea noastră; Să ne plimbăm c-o teleguță. Magnoliile-au înflorit Cum nu s-a mai văzut pe-aici, De parcă ar fi puse-n glastră - De-așa ceva, ce poți să zici? E iarăși toamnă-n urbea noastră!

                     de Nelu Preda Eu sunt creștin însă nu fac tam tam: Credința-mi eu prin fapte-o manifest Iar tot ce scriu este un simplu test, Cuvântul fiind și spadă și balsam. Că ești cu Tatăl e ușor a scrie Însă nu-l aminti la orice pas - Frumosul Lui nu are nici impas, Nici urmă de habotnicie. Când scrii, fii scurt, concis ca El, Nu-ți lăbărța credincioșia În versuri care au ca țel De-a înnegri noian hârtia, Clamând iubirea pentru El!... Fă ”practica”, nu ”teoria”!

                             de Nelu Preda Poți mângâia o lacrimă, poți săruta un vis? Și poți iubi cu patimă fără vreun compromis? Răspunsu-l știi dar nu mi-l spui căci n-ar mai fi mister Oricum, ca tine altul nu-i și nu vreau să disper Că n-o să-mi mângâi lacrima izvor de fericire Și n-o să-mi stâmperi patima care mă ține-n fire. M-oi săruta ca pe-al tău vis de-alean și contopire Și îmi vei șterge (știu precis) lacrima de iubire. Poți mângâia o lacrimă, poți săruta un vis? Iubirea mea va fi atunci fără de compromis!

                   de Nelu Preda  Suntem o generație de sacrificiu, la fel părinții noștri-au fost, N-avem nici casă nici serviciu, sau dacă-avem e plătit prost. N-avem nici viitor, prezentul ne-alungă orice optimism Fiindcă ne doarme parlamentul, și-a năzui e un truism. Învățământul e în stază, și pregătește doar șomeri Poate cel mult agenți de pază cu diplome de ingineri. E plină țara azi de malluri, iar fabricile-au dispărut  Masiv se emigrează-n valuri, la muncă în necunoscut În vestul ”rece” și distant, ca cetățeni de rangul doi, Având statut de azilant, și slujbe de cărat gunoi. Ca cetățeni europeni avem doar multe obligații De muncă să rămânem țepeni, să ascultăm și observații. În țara noastră-s azi stăpâni toți veneticii și-mbuibații Toți, altceva decât români, conduc destinul ăstei nații! Păduri, ogoare și petrolul, sunt stăpânite de străini: La guvernanți le-au dat obolul – câțiva nenorociți țechini. Și au vândut-o pe nimica, p

                                                   de Nelu Preda                   Motto: ” Toamna este primavara iernii” - Henri de Toulouse Lautrec Sunt patru anotimpuri care se tot perindă majestuos, Și fiecare-n felul său este asemeni de frumos Încât te-ntrebi ce demiurg le-a ticluit și proiectat ; Din toate însă nu-i nici unul precum e toamna de bogat În roade, vârfuind hambarul și fructe dulci înmiresmate Dar și peisaje care parcă se cer neapărat pictate. Cum primăvara pentru vară e un preludiu colorat Prefigurând verdeața ei și caldul de nesuportat, Și toamna-i primăvara iernii cu timpul rece și noros Păduri de-aramă care-anunță că vine timpul cel geros, Că vine iarna implacabil și trebuie să pregătim Cămara cu provizii, lemne, ca să putem să ne-ncălzim. A început și școala iară mai toți boboci-s în careu Unde-a trecut atâta vreme? parcă așa eram și eu! Când au trecut atâtea toamne? of Doamne, am îmbătrânit, Părul mi-e nins în pli

                      de Nelu Preda A fost odat’ un tăureci la fel ca orișicare, Hălăduind peste imaș, păscând cu nepăsare Sub soarele strălucitor și dătător de viață, I se-arătă un bulgarăș pe lujer de verdeață. El curios adulmecă acea minunăție Și se-ntrebă în mintea lui: oare ce va să fie? Parcă mâncare nu ar fi, nici vreo viețuitoare - Strănută, păpădia-atunci a și-nceput să zboare În mii de umbreluțe ce, au năpădit imașul, Cu dansul lor unduitor uimiră tăurașul. Porni atunci entuziast și orice păpădie, O strănută și-i risipi semințele-i o mie. Într-un târziu, a ostenit cu joaca asta nouă Se-ntoarse la saivan, și-apoi a început să plouă. O lună mai târziu văzu imașul năpădit De zeci de mii de bulgărași și a rămas vrăjit. A înțeles că-n joacă lui a semănat cu viață Imașul coliliu acum în zori de dimineață. La fel și noi, ce ”semănăm” în glumă sau în joacă, Vom și culege negreșit chiar dacă n-o să placă. Căci tăureciu'-avu noroc –

                                         de Nelu Preda E toamnă iar afară, împrejur, cărările-nfrunzite ne așteaptă Cu nerăbdare merg și pot să jur, că tu ești nelipsită ca o treaptă În calea către dragostea supremă, care se cuibărește între noi Iubito,  sunt într-o dilemă: e bun sau rău un meteo cu ploi? E bine să rămânem în odaie, cu cheia răsucită vinovat?... Ca un pretext va fi să fie-o ploaie, să nu mai coborâm deloc din pat. Să depănăm la vise și alinturi, privind la ploaia ce ne bate-n geam Reamintindu-ne de-acele mituri, și stihuri despre râu și ram?! Sau bine-ar fi să fie numai soare, să admirăm copacii arămii Din parc mergând la o plimbare, pe lângă crizanteme mii și mii? Să mergem mai apoi la o terasă, cu must și sfârâitul de pastamă, De mână să te țin a mea frumoasă, pe nimenea tu să nu iei în seamă. Apoi, pășind pe-al frunzelor covor, ce se așterne aur pe alee Să mergem către casa cu pridvor, și strat înmiresmat de azalee. Să ascu

                                                                                                                                          Omagiu ție sfânt drapel, sub tine s-au jertfit strămoșii Pentru o glie și un țel, au dat piept crunt cu nemiloșii Dușmani ce-au jinduit moșia, ce-o moșteniseră străbunii, Din neam în neam, din tată-n fiu, a lor au vrut să fie unii. Omagiu ție scump stindard, tu i-ai condus la luptă dreaptă Pe-ai noștri pui de leu ce ard, s-arate-a vitejiei treaptă ; Să-și apere iubita țară, de cotropiri să o ferească, Iar pentru cei ce-ar jindui, în veci să nu mai îndrăznească. Omagiu ție steag de luptă, victorii multe-ai petrecut Cu-nsuflețirea cea eruptă, vitejii multe-ai cunoscut. Noi te cinstim acum și-n veci, cu roșu galben și albastru, Chiar dacă vorbele ni-s seci, a te descrie, ești un astru!

                  de Nelu Preda Petale de vis am sperat să-mi aduci În somn legănat de șoapte sublime, Dar tu ai venit sprijinit de uluci Duhnind a trăscău și plin de grăsime. Dar eu te-am iertat  – am promis Căci mâna-ți virilă purta o ”povară” – Buchetul de roze – petale de vis, Puțin ”șifonat”, mi-a adus primăvară. Dar am să te iert, și acum și-altă dată, Căci nu pot trăi fără tine nicicum, Petale de vis mi-umplu inima toată Când simt al buchetelor tale parfum.

               de Nelu Preda Cu tine-s împlinit, nu mint, Tu ești iubirea mult visată, Ieșirea mea din labirint Spre dragostea adevărată. Cu tine zbor spre înălțimi De vis, și-ating extazul, Precum un vuiet de mulțimi Ce pot, și rup palazul. Cu tine doar nu mă simt ”nud” Când mă destăinui ție, Privirea ta de-un verde crud Iubește și mângâie. Cu tine!

          de Nelu Preda Mă resemnez cu-apusul Când să răsar aș vrea, Tu mi-ești acum opusul Deși te-aș vrea a mea. Mă resemnez cu vântul Când aș dori furtună, În ceea ce cuvântul Rostește și alină. Mă resemnez, dar încă Mai e și mâine-o zi, Nu poți să fii o stâncă Și poate te-i trezi Că resemnarea mea E doar o aparență, Și suferința-i cea Ce dă preponderență Acelui simțământ Ce-l am doar pentru tine; Vreau un deznodământ - Zâmbește-ți șade bine! Iubito, largă-i zarea O țin doar pentru tine, Și sincer, resemnarea Nu este pentru mine!

                               de Nelu Preda Tăcerea ta este adâncă precum un gând ce mă-nfioară, Un fel de-a sugera tristețea iubirii care te omoară, Căci suferi când aproape nu-ți sunt, iubita mea fără frecvență, Iubirea noastră-i plăsmuită preponderent din abstinență. Tăcerea ta m-apasă-ntruna și n-am remediu pentru ea, Suntem ca soarele și luna ce au ca emisar o stea Ce-ncearcă să ne reunească pe firmament în simultan, Însă tu taci și-a ta tăcere se adâncește an de an. Tăcerea ta ascunde visul unei iubiri mistuitoare, Ce va să vină între noi doi pe nesimțite, ca o boare. Știu c-acest vis se va-nplini și inima-ți va tresălta, Iubito-atunci ne vom iubi și vei urî tăcerea ta.