Poeziile Mele - Nelu Preda

Pas la pas, pășim în viață, Drumul este presărat Cu deșert dar și verdeață, Binefaceri sau păcat. Pas la pas, le ducem toate, Cu iubire și efort – Să le-nvingem, da, se poate ; Dragostea ne e resort. Pas la pas, cu demnitate, Și iubire noi pășim – Chiar de-avem intimitate, Toate le împărtășim Cu prieteni buni, de-o viață, Care nu ne-au părăsit, La-ncercări făcut-au față Și ne-au întovărășit. Lor le mulțumim acum, Că ne sunt aproape, Pas la pas, pe-același drum, Chiar de-s și hârtoape!

Ești o minune-n viața mea, Ai apărut când nu speram – Blândă, cu ochi de peruzea, Mirat de tine eu eram, Căci mi-ai părut de neatins, Distinsă, demnă, sfidătoare – Timiditatea mi-am învins – Ți-am adresat o întrebare; Am discutat și ne-am plăcut, Sunt sigur, n-a fost întâmplare – Destinul asta a făcut – Aproape inima mă doare De bucurie și-mplinire, C-am reușit să te cunosc – Mi-am dat acuma întâlnire Cu tine și miroși a mosc. Ești o minune, știi și tu, Sunt fericit să te iubesc – Și asta-mi umple sufletu ’, Ce pot să mai nădăjduiesc?!

Peste suflet simt ca un lințoliu, Se răsfiră frunzele în vânt – Se depun ușor pe Capitoliu, Singura scăpare-i în mormânt. Toată viața este  o fantasmă, Goi ne naștem, goi plecăm din ea – Hai să punem de o cataplasmă, S-o mai îndulcim cât s-o putea. Peste suflet simt ca un lințoliu, Nu-mi mai pasă, fie ce o vrea – Doar Iisus mai are-n portofoliu Drumul către izbăvirea mea.

Bate vântul tare-afară, inima mi-o înfioară, Dar ușor se face seară, viforul se mai coboară – Te aștept cu nerăbdare – ești frumoasă ca floare, Și nu este o-ntâmplare – părul tău e ca o boare Trupul svelt de balerină, pielea rumenă, velină, Ochi rotunzi fără de vină – mă pătrund de mă leșină. Te așezi în poala mea – ai parfum de micșunea, La fereastră-i o perdea – te ascunzi pe după ea. Vântul bate tare-afară, dragostea spre noi coboară, Ne-nvăluie ca o sfară – cu miros de lăcrimioară. Te iubesc și mă iubești, înger pentru mine ești – Bate vântul ca-n povești, te-ai ascuns; mă păcălești?

Poetul se transpune în cel ce îl citește Și după-mprejurare e tânăr ori copil, Bătrân, - orice ființă, el o închipuiește, Și-n versul lui găsești asta în mod subtil. Nu, nu e fantezie lumina din cuvinte, E sentimentul sincer și nu e vânt hoinar, Poetul scrie viața, iar viața nu te minte, Iar cine-l înțelege, are un pic de har! Mi-e versul un refugiu, un loc pentru odihnă, Un ram ce înfrunzește în primăvara vieții – În scris găsesc alinul și-un sentiment de tihnă, Din miezul nopți-adânc spre geana dimineții. Mi-e versul alinare, fântână răcoroasă – Pe arșița din suflet cu el eu mă adap, Răsar și sentimente – recolta e mănoasă, Și-atunci entuziast, spre alte versuri sap! Vin cititori să bea din slova vaporoasă, Pe care eu am scris-o cu sârg și dăruire – Acesta-s eu, poetul și dacă nu-s acasă, Să m-așteptați să vin, – vă dau și găzduire!