Postări

Se afișează postări din 2018

”Don Juan de ocazie” - Parodie după ”Escală”, de Camelia Ardelean

       Escală                           Don Juan de ocazie    de Camelia Ardelean                                                      de Nelu Preda        În visele-mi zălude făcut-am o escală                         Pe plaja cea fierbinte, făcut-am o escală (Mușcat-am din himere cu iz de antracit);                 Și-am întâlnit o jună cu pielea de-antracit ; Destul m-a strâns destinul în gheara-i bestială,         Un corp de balerină și-o față bestială, Vânând nădejdi caduce, destul m-am bălăcit!           Cu jind, pe lângă dânsa oftând m-am bălăcit! Arunc din caravelă a iernilor povară,                         De, sexualitatea îmi este o povară, Subit, singurătatea rămas-a peste bord;                     Ce bine-ar fi să fie, să o invit la bord, De-o vreme, universu-mi respiră printr-o nară           Apoi un pic de ”iarbă” să tragem pe o nară (Salvat-am fericirea de un atac de cord).                  Ș i-n ”încleștări” să tindem, către ”atac de cord”. De

Dimineața de Crăciun

Imagine
Dis de dimineață, astăzi m-am sculat, fiindcă e Crăciunul cel prealuminat, Fața, ochii, trupul mi-am înviorat, la Izvorul Vieții de Hristos lăsat ; El e orișiunde ruga o-nchinăm, lui Hristos prea Sfântul și Îl lăudăm – Căci la Betleem S-a născut, sperăm, Craiul cel pe care toți îl așteptăm!... Bucurie mare toți creștinii au, Magii din pustie, aur, smirnă-i dau Lui Iisus ofrandă, lângă Dânsul stau, Iosif și Maria mulțumire au, Căci un prunc cuminte și blând s-a născut, scâncet de durere el n-a cunoscut, Doar zâmbet mijește pe fața-i, tăcut, ca Rege al Lumii, L-au recunoscut!... Eu, precum fac dânșii, sufletu-mi mângâi, cu rugă și cântec, asta mai întâi, În Templul Dreptății – pe Dânsul clădit, Biserica noastră ce L-a pomenit Astăzi în cântare și în rugăciuni, care să îi facă pe creștini mai buni… Apoi merg acasă, praznicu-mpărțesc, la vecini și rude care azi iubesc Mult mai mult credința în Tatăl Ceresc, și-n Iisus, azi Pruncul pe care-l măresc, Bucuri

S-a născut Cristos...

Imagine
S-a născut Cristos, Regele-așteptat, Cum proorocii spun, azi s-a întâmplat – În ieslea modestă, nu într-un palat ; Prea-sfinte Iisuse, cât te-am așteptat!... Betleemul care, azi te găzduiește, Nașterea-ți sublimă azi sărbătorește – Bucuria mare o împărtășește… Toți cu mic cu mare, prăznuiesc regește!... Post și rugăciune noi ți-am închinat, Sfântul Duh în noi iar a luminat; Su fletul vibrează și e minunat – Azi cântări de slavă ție ți-am cântat!... Și în turma care tu o păstorești, Azi răsună numai melodii cerești – Îngerii se-adună, printre ei tu ești, Craiul ce-i conduce și ne amintești Că pe lumea asta, mare, minunată, Pentru mântuire, un Cristos se-arată – Ne rugăm azi ție să ne cârmuiești Către Raiul unde tu ne păstorești. Nașterea ta sfântă-i veste minunată Peste Betleem o stea-i luminată – Magii au văzut fața-ți prea curată, Daruri și-nchinare ție îți arată. Pretudindeni unde, este un creștin, El sărbătorește, na

Vine Crăciunul!...

Imagine
Vine Crăciunul, vin colindătorii, prin neau grea, pufoasă, diafană, Se-aud colinde cum se crapă zorii, până în seara - fără de tăgadă Sunt minunate-n spirit și simțire, ele ne-nalță și ne mântuiesc, Colindătorii astfel dau de știre, că-n iesle s-a născut pruncul ceresc!... La Betleem în islea cea săracă, în paie sub a vitelor suflare, Un Dumnezeu sta să primească, a îngerilor binecuvântare; Dar au venit și Magii cu alai și dar de aur, smirnă, plecăciuni, Iar Steaua lumina precum în Rai, iar oamenii erau cu toți mai buni!... Și-acest copil – un Rege Preacelest, un Fiu al Tatălui spre mântuire, Aduce dragostea ca manifest, creștin, și-n inimi dă iubire, Cu toți suntem mai buni și mai curați, căci sfânta naștere ne îmblânzește, La trup și suflet doar imaculați, spălați de Fiul care pătimește!... Vine Crăciunul, fiți și voi mai buni – fiți precum pruncii cei imaculați, Căci așa-i datul nostru din străbuni, de Sărbători sa ne iubim ca frați, Iar gerul cel

Iubito ce în miez de noapte...

Imagine
Iubito ce în miez de noapte, îmi tulburi somnul ne-ncetat, Aud în vis a tale șoapte, aș vrea să fie-adevărat Tot visul nopților senine ce îl degust atât de-acut – Iubito, dacă-ai fi cu mine, m-aș cufunda în absolut Și te-aș aduce lângă mine să pot simți ce-am mai simțit, Atunci când eu numai cu tine, iubirea pură am iubit, Te-aș legăna pe mii de stele și tot pe ele te-aș culca, Ți-aș dărui comori, castele, iar mai apoi te-aș aburca Și-n brațe mijlocul ți-aș frânge pe sânii tari te-aș mângâia, Iubito, dacă-ai fi și-ai plânge, tot clocotul ar reînvia, Iubirea-ar fi nemuritoare și glorioasă-n absolut, Dar dragostea-i amăgitoare eu n-am puterea să ajut, Și chiar de-ar fi în nemurire, să ne sfințească sentimentul, Acum degrabă și cu știre, să adoptăm comandamentul De-a ne iubi cu disperare cum nimeni alții n-au iubit, Iar pe a dragostei cărare să-atingem plus și infinit, Și-n miez de noapte estivală, pe plaja caldă nisipoasă, Ne vom iubi, vom d

Aniversară

Imagine
E-un veac de când suntem uniți cu țara, Prin lupte la Oituz, Mărăști și Mărășești Vitejii noștri bravi, purtând   povara, Neatârnării țării Dace, stămoșești!... Luptat-au în opinci, cu piepturi goale, În fața unui inamic super dotat Cu arme noi și hrană, fiind pe cale Să pună tot românu’-ngenuncheat!... În față-având stihia hulpav-teutonă, Au spus în cor: ”Pe-aicea nu se trece!” Dând jertfă sânge, sufletul de-o tonă I-a propulsat să lupte cât vreo zece!... Și au învins și ne-am unit cu țara, La Alba-Iulia-n cununa libertății, Îi pomenim în veci, c-au dus povara Eroii noștri-n fața străinătății!... Pe 1 Decembrie le cinstim memoria, Fiindcă Unirea lor le-o datorăm, A lor să fie Nemurirea, Gloria, În veci cu dragoste-i comemorăm!... Iar celora ce azi ne vând pământul, Sfințit de sângele acestor bravi eroi Nu le tihnească pâinea, nici mormântul, Căci sunt la inimi mici, la suflet goi!!!...

Într-o seară!

Imagine
Într-o seară minunată, un bărbat ”consumator”, Și-a propus s-o facă lată – s-a pus pe băut lichior! Foame nu i-a fost săracul, căci lichioru-i aliment, În concepția-i, iar sacul, i-a ajuns la   faliment! A băut o oră, două, seara lungă-ar mai fi fost, Dacă nu-ncepea să plouă, l-a udat și fără rost, S-a uitat în buzunare - era vidul cel mai pur, Din terasă în plecare, a mai luat și-u șut în c..r, De la ospătarul care, l-a servit pe-ncredere, Iar în loc bacșiș mare, a ieșit în pierdere! A plecat împleticit, către casa lui cea dragă, Dar trotuarul peticit, nu-l lăsa deloc să meargă! S-a lungit de-a latul străzii, și-a căzut în somn profund, Câinii slobozi, lingând prăzii fața, tot amușinând! El crezând că este-acasă, cu soția-i dragă-n pat, Câinele-l luă de lesă și-o porni la sărutat! Speriată, lătrătoarea îl mușcă direct de nas, Se trezi din somnu-i dulce ; trecătorii fac popas, Se-închinară, căci bețivul se văita amețitor, Iar lichioru

”Fluturii și lampa” - Parodie după ”În galaxia gândurilor vii” de Camelia Ardelean

În galaxia gândurilor vii                             Fluturii și lampa    de Camelia Ardelean                                                           de Nelu Preda   În galaxia gândurilor vii,                                                           Numai o zi toți fluturii sunt vii, Adăpostită-n somnul psihedelic,                                                  În jurul lămpii-n zborul psihedelic, M-asediază visele-stafii,                                                               Mici plăsmuiri cu aer de stafii Din universu-mi karmic non-angelic.                                            Și colorit discret, dar și angelic. Mi-am revăzut destinul pe scafald,                                               În viața scurtă-așteaptă pe scafald, Decapitat în pripă, fără vină,                                                      Sunt vinovați, chiar dacă nu au vină, În rămășița-i palidă mă scald,                                                     În simțământ d

Și dacă m-ai iubi?

Imagine
Te-am întâlnit întâmplător în cale, Mi-ai arătat ce-nseamnă infinitul – Precum sublime-a florilor petale Și minunat la soare-i răsăritul. Timid te-am măsurat de jos în sus, Timidă mi-ai privit căutătura... O, cât aș vrea să fiu al tău supus Și cât aș vrea cumva să îți fur gura! Și dacă m-ai iubi, n-ar fi minune?! N-ai vrea să simți alăturea-mi iubirea? Să fii tu muza mea iar eu cu tine, Friza-voi doar din stihuri nemurirea!?

De ce mă tem?...

Imagine
De ce mă tem?...mă tem de bătrânețe Dar nu în trup, în suflet și simțiri... De insomnii ce nu-s în tinerețe, Și de trăirea doar din amintiri. De ce mă tem?...mă tem de neuitarea, Acelor clipe ce-au produs în cuget, Dureri mai mari decât e însuși marea, Și rătăcit a pașilor mei umblet. De ce mă tem?...mă tem de boala lungă, De suferința ce-aș putea s-o am Căci cursul vieții sigur poa-s-ajungă, Precum căderea frunzei de pe ram. De ce mă   tem?...de moarte, nu în sine, Ci de cuprinsul veșniciei sale – Aș vrea să mor în somn, ar fi mai bine, Și n-aș simți plecarea pe-astă cale. Dar ce mai mare teamă, este-aceea, Că n-aș lăsa nimic în urma mea – Un stih   notabil care-ar fi și cheia Spre nemurirea ce-i atât de grea.

O dragoste adevărată

Imagine
O dragoste adevărată-i când tu iubești și ești iubit – Nu simți pământul sub picioare, plutești spre-naltul infinit, Renaște sufletul din tine, resimți doar iz de primăvară – Ușor la trup, vibrează totul, ești liber pentru-ntâia oară. O dragoste adevărată-i, izvor de vers curgând ușor, O viață binecuvântată, în care ai în toate spor, Căci ce-i mai dulce și mai spornic decât iubirea-nălțătoare, Care-i mai mult decât o hrană, face-ncercările ușoare. O dragoste adevărată-i sublimul negândit atins, E firmamentul unde-s stele de sentimente ce-au cuprins Tot ce înseamnă armonie, atât în trup cât și-n simțire, Tot ce clădește, uită, iartă și tot ce-i drum spre nemurire. O dragoste adevărată, de o găsești tu s-o cultivi, S-o aperi cu devoțiune de toți cei răi și invazivi – Ca pe o floare delicată, tu cu lumină s-o hrănești, Căci dragostea adevărată, o dată-n viață o-ntâlnești!

Dragoste cu cântec

Imagine
Într-o zi s-au întâlnit, el și ea din întâmplare – Ea, de douăzeci de ani, el, cu patrușcinci mai mare. El cu vilă și un S.U.V., pensie-ndestulătoare, Ea cu foamea în stomac și cu forme-mbietoare. Ea cu farmec, vino-ncoace, el burtos și cu chelie, Nu știu cum s-au ”adunat” și-au pus-o de-o ”pirostrie”. Toată lumea s-a crucit – el bătrân și ea o jună, Cum să stea ei împreună mai mult de o săptămână?! Răsfățând-o-n toate cele, cardul s-a golit ușor, Și din pensie în pensie, banii dispăreau în zbor. Nopțile ce să mai spun, devenir-o schingiuire Pentru dalbul amorez, puțintel mai slab din fire. Ea focoasă, el plăpând, respirând cu greutate, Într-o lună a-nceput s-aibă tare-n sănătate. A-nțeles într-un târziu ce greșeală a făcut, Însă nu vroia s-o piardă, de-aia i-a satisfăcut Orice boare de dorință și-a ajuns falit, bolnav, Iar de-aprope-o săptămână zace-n patul cel jilav. Iubițica e cu altul, tânăr, mândru, ’ nalt, fălos, Iar moșneagul ce-i

Îngeri pe pământ

Imagine
Atâția îngeri sunt și pe pământ, Nu doar în cer, dar trec neluați în seamă, Ne dau și nouă spirit și avânt Și luare-aminte la cuvântul ”mamă”! Căci mamele sunt îngerii de-aici Ne dau și viață, ne cresc, ne veghează, Simt sufletul, vreo boală, parcă zici Că-n ele somn nu-ncape, doar vibrează De grija pentru noi, copiii lor, Iar noi, ce facem – creștem și plecăm În lumea largă, iar pe dumnealor, Din când în când dacă le vizităm! Dar ele rabdă dorul, lipsa noastră, Cu-atâta stoicism căci numai dragul, Le ține-n viață, viața aspră, Și-așteaptă-ntr-un târziu să trecem pragul, La casa lor umilă, ancestrală, În care sunt stinghere când sosim – Ar vrea-o de ar fi monumentală, Să stăm mai mult în ea, să huzurim! Însă, grăbiți cu viața ce destramă, Curând le părăsim și-ntr-un târziu Aflăm că îngerul ce ne-a fost mamă Ne-așteaptă liniștit într-un sicriu. Realizăm atunci cu-amărăciune, Că n-am vorbit cu ea cât am fi vrut, Dar e târ

Îmi ești balsam!

Imagine
Îmi ești balsam pe sufletul rănit,   Iubirea mea, ce-ai apărut în cale, Tu rănile, cum știi mi-ai oblojit – M-au vindecat doar zâmbetele tale, Iubirea noastră e atât de pură, Cum n-a mai fost și n-o să fie alta – Îmi ești cum este rugul pentru mură, Sau ce însemnă pentru nufăr, balta. Te-am întâlnit când nici nu mai speram Să întâlnesc iubirea   așteptată, Ești pentru mine, teiul pentru ram, Sunt sigur, nu ne-om despărți vreodată. Și dacă-a fost să îmi pătrunzi în viață, Voi face tot ce pot să te păstrez – Știu, totu-atârnă de un fir de ață, Dar eu fac totul să-l consolidez – Doar împreună răsuci-vom firul, Din ață va ajunge un odgon, Pe față ne va mângâia zefirul – Vom fi un cuplu la un milion!

Am găsit dragostea!

Imagine
Dragostea azi am găsit-o, în inima ta – Am descoperit iubirea, în sufletul îți sta. Sunt alt om, acum viața pot să o trăiesc, Liniștit, știind că am, pe cine să iubesc! Ca o floare înflorită, farmecu-i firesc Mă cuprinde, mă vrăjește, parcă amețesc – Dragostea adevărată, chipu-ți feciorelnic, Îmi aduc o fericire – parcă-i îndoielnic, Prea frumos apare totul, dar e-adevărat, Ne iubim nemăsurat și   iată s-a-ntâmplat – Ne-am găsit unul pe altul, ne-am îndrăgostit, Ca noi doi pe-această lume, nimeni n-a iubit! Jumătăți pentru întregul ce-i desăvârșit, Tu ca mine, eu ca tine, n-am mai întâlnit! Dragostea adevărată astăzi o trăim – De mai sunt și alți-n lume, noi îi fericim!

Recunoștința

Imagine
Recunoștința-i floare foarte rară, Când o primești, tu să o prețuiești Căci binele ce-l faci o să apară, Precum viteazul cărții de povești Cu forțe întreite de izbândă, Pe Zmeul rău punându-l în genunchi – Recunoștința merită dobândă, Și merită cântată din rărunchi! Ce-i mai frumos și bun pe lumea asta, Când stânga n-a știut ce face dreapta, Iar binele făcut i-atât și basta, Fără tam-tam, fără a adăsta Și făr-a aștepta ceva în schimb, Recunoștința chiar de e târzie, E ca un corolar și ca un nimb – Din somnul greu te-aduce la trezie! Deci, faceți bine făr ’ de ezitare Și făr-a   trâmbița în patru zări, Recunoștința floare rară-apare Când nu visezi, cu-alese desfătări!