Poeziile Mele - Nelu Preda

Fu iarna ca o primăvară, iar primăvara-i ca o iarnă, Cu viscol aprig pe afară, zăpada care să se cearnă Și în troiene spulberate acoperă toți ghioceii, Iar chiciurile înghețate, sclipesc pe pomi ca peruzeii. Te-am așteptat cu nerăbdare, să vii cu flori și cer albastru, Însă miroase a trădare ninsoarea ta de alabastru – Ne lași ai iernii pe vecie, sau doar ne sperii cu zăpadă?... Cu gheața - sticlă și lucie, cine mai poate să mai creadă Că va veni iară căldura, și colțul ierbii s-o ivi, Și va renaște ea, natura, iar toate se vor potrivi Cu calendarul și măsura ce vremurile o dictează, Însă tot așteptăm răsura, dar primăvara o bruiază. Hai primăvară, fii normală, suntem sătui de-anomalii, Nu ne mai adânci în boală, topește țurțurii zurlii – Șunt nefirești ca și troienii de nea în valuri pe alei, E martie, ce mama măsii, nu ne mai chinui cu ei!

Era o biliotecară, mult în viața ei citise, Dar se pare că precară, mintea nu îi reținuse Prea mult din a poeziei, artă-a scrierii curate – Încercările duduei, fiind în rime scăpătate, Fără ritm și cu măsura, cum dă Dumnezeu să fie, Ca plimbarea cu trăsura - ce mare filozofie?! Se credea nedreptățită, sau mai rău, invidiată, De confrații ce-i irită, și-i arată calea dreaptă! Aproape juma ’ de an, i-am dres capodoperele, Tot nădăjduind în van, că va învăța din ele; După ce le-aduc la stadiul de vers clasic și curat, Dumneaei, în loc de studiu, le expune la mezat – Se fălește-n van cu ele, ca și când le-ar fi produs, La origini fiind tembele, n-ar mai fi nimic de spus. I-am propus colaborarea – cu tematica să fie, Iar eu cu elaborarea, ca s-arate-a poezie. Să le semnăm împreună – altfel, lucru   generos – Dar cucoana se-mpăună zicând pe-un ton firoscos: Au mai încercat și alții să profite – c-am talent – Tu vrei să îmi furi ”talanții” –

O noapte vreau, măcar o noapte, aș vrea cu tine să petrec, O noapte lungă printre șoapte, cu-mbrățișări să mă întrec În a-ți cuprinde mijlocelul, subțire - aproape ți l-aș frânge, Și-n a-ți culege din sorbire și lacrima care îți plânge De bucurie și aleanul din dragostea împărtășită, Chiar dacă el vicleanul – moș Ene, ne mai dă ispită, Nu vom închide ochii-n noapte, sublimul ne va contopi Vor fi doar gemete și șoapte, și dragostea ne va topi În creuzetul de simțire și sentimente ce ne leagă, O noapte vreau, măcar o noapte, și-apoi ce-o fi să se aleagă – Dar după asta eu sunt sigur că viața-ntreagă-o vom petrece, Ca unul – de-asta te asigur, dar eu te voi iubi cât zece!

Te voi iubi cum mă iubești, te voi iubi atât de mult, Tu sufletul îmi stăpânești, iar inima mi-e un tumult. Te voi iubi ca valul plaja, te voi iubi cum n-am iubit, Privirea ta produce vraja și ea mă face fericit! Te voi iubi intens, cu-ardoare, căci meriți tot ce e mai bun, Iubirea ta e-atât de mare, iar eu te-ador ca un nebun – Te voi iubi cu-nfrigurare, cu gingășie, dor, extazul Și-apoi în orice-mprejurare, eu voi pulsa, dacă e cazul! Te voi iubi a mea iubită, te voi iubi intens și blând, Și te voi face fericită, soția mea vei fi curând – Te voi iubi în nemurire, prin versul ce-ți închin acum, Fi-mi muză, e a ta menire și vom parcurge-același drum!