Se credea!

Era o biliotecară, mult în viața ei citise,

Dar se pare că precară, mintea nu îi reținuse

Prea mult din a poeziei, artă-a scrierii curate –

Încercările duduei, fiind în rime scăpătate,

Fără ritm și cu măsura, cum dă Dumnezeu să fie,

Ca plimbarea cu trăsura - ce mare filozofie?!

Se credea nedreptățită, sau mai rău, invidiată,

De confrații ce-i irită, și-i arată calea dreaptă!

Aproape juma’ de an, i-am dres capodoperele,

Tot nădăjduind în van, că va învăța din ele;

După ce le-aduc la stadiul de vers clasic și curat,

Dumneaei, în loc de studiu, le expune la mezat –

Se fălește-n van cu ele, ca și când le-ar fi produs,

La origini fiind tembele, n-ar mai fi nimic de spus.

I-am propus colaborarea – cu tematica să fie,

Iar eu cu elaborarea, ca s-arate-a poezie.

Să le semnăm împreună – altfel, lucru  generos –

Dar cucoana se-mpăună zicând pe-un ton firoscos:

Au mai încercat și alții să profite – c-am talent –

Tu vrei să îmi furi ”talanții” – e un lucru decadent!